vineri, 5 mai 2017

Securitate între ciocane

În 1945 s-a terminat, în mod oficial, Marele Război. Neoficial (și oficial) gloaba terestră n-a cunoscut pacea. După Marele Război statele nebune, conduse de idioți au exportat războaiele, adică s-au războit folosind ca teren de joacă teritoriile altor state. Americanii, terifiați de coșmarul (rămas coșmar) unui război pe teren american au făcut tot posibilul să se încaiere cu oricine în oricare altă parte a gloabei terestre. Fiindcă și-au dat seama că, dintr-o eroare, în Marele Război s-au aliat cu cine nu trebuie, după acest război s-au încăierat, continuu, cu fostul mare aliat (Vietnam, Coreea, Afganistan, Irak, Libia, Liban, Siria....). Deși nu o recunosc, și americanii și rușii au fost în război, dar un război exportat. Alte foste state imperialiste s-au vîrît, și ele, în războiul ăsta, în principal în trena americanilor (Germania, Franța, Italia, Belgia, UK...). Alte foste state imperialiste s-au implicat în războaie economice (un frumos exemplu este Japonia și nu trebuie ignorată China). Mai sînt și state foste imperiii care (încă) nu s-au implicat în războaie militare sau economice (Ungaria, Austria, Turcia...). Turcia merită o mențiune specială, fiindcă urmează să acțione atît în războaie militare, cît și economice.

Folosesc expresia "state imperialiste" în sensul său cel mai direct, respectiv entități statele care nu mai sînt imperii, dar nu au renunțat la atitudinea unor imperii. Prin urmare, state imperialiste sînt și SUA și Federația Rusă, chiar dacă, în mod explicit, acestea nu se recunosc și nu sînt recunoscute ca atare. Ergo, pentru mine nu prezintă importanță orînduirea socială (nu opun capitalism - comunism).

Pe lîngă statele capitaliste, descoperim, gravitînd, oficial sau nu, alte state (cam toate foste părți ale unor foste imperii (România, Ucraina, Polonia, Maroc, Filipine, Kazahstan, Australia, Canada, Argentina, Brazilia, adică toate celelalte state care nu au fost imperii la începutul primului Mare Război). Nefiind politolog, istoric, sociolog sau alt fel de specialist în ceva cu ...log, tot ce pot face este să interpretez și să încerc să înțeleg informațiile mărunțite de ăia cu ...log.

Ce înțeleg eu (iar acum mă limitez la un spațiu geografic restrîns)? Înțeleg că cei 75 de ani de pace în mare parte din Europa nu vor fi continuați de încă, măcar, alți 50. Mai înțeleg că un viitor teatru de război militar va fi teritoriul României, acest teritoriu, fiind de mai multă vreme, teatrul unor războaie economice, informaționale sau hibride/asimetrice. (înainte de a mă înjura sau categorisi ca prost, uitați-vă în jur. Vi se pare, cumva, că România arată și funcționează ca un stat aflat în timp de pace?!)

Una peste alta, 40.000 de soldați străini și întregul echipament militar asociat, specific armatelor moderne (puțin dar cu o mare capacitate de distrugere) înseamnă zero securitate. (NB dacă scormonești internetul poți afla că și Federația Rusă desfășoară exerciții militare, de partea cealaltă a gardului).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu